800 DE ANI IN JURUL UNEI MESE ROTUNDE (2)

A doua surpriza dupa ce am pornit in aventura noastra a fost aceea ca hotelul – bineinteles, si restaurantul – se chema acum altfel, dupa ce fusese cumparat de o companie internationala care avea un lant de asemenea stabilimente in intreaga lume. Nu, nu voi mai face greseala de a-i da numele, dupa ce o amabila comentatoare care imi viziteaza cu regularitate blogul, mi-a atras atentia ca fac reclama gratuita (!) atunci cand am gasit de cuviinta sa nominalizez persoane si institutii ce meritau sa fie evidentiate pentru activitatea lor. Informatia mi-a fost furnizata de tanarul sofer care se strecura in viteza printre lungile coloane de masini manevrand volanul cu o singura mana – dreapta – in cea stanga avand un celular pe care il  „butona” din cand in cand, atunci cand isi anunta cu bucurie diversele cunostinte ca nasa lui a nascut, in urma cu doua ore,  o fetita dolofana. Asa am strabatut strazile Bucurestiului, intr-un ceas de seara, usor stresat de conducatorul auto dependent de celular care isi facea timp sa conduca si un taxi, in furnicarul de turisme, autobuze si troleibuze care pareau a dori sa ajunga toate odata undeva, in centrul marelui oras. Oras pe care cu greu il mai recunosteam, cu cladiri cu multe caturi, cu fatade de sticla fumurie, cu numeroase market-uri purtand nume exotice, cu cazinouri aproape unele dupa altele, imbracate in lumini multicolore.

Si iata-ne, cu voia Domnului, ajunsi in fata hotelului. Mi-am strecurat mai intai bastonul, dupa ce am deschis, usor ametit, portiera masinii. Si atunci portarul – sau poate unul dintre numerosii bodyguarzi – m-a luat aproape pe sus si m-a strecurat prin grelele usi batante care se rasuceau cu o viteza prea mare pentru un pedestru prudent ca mine. Dar iata ca mi-am recapatat, ca prin minune, sprinteneala si, odata ajuns in holul imens cat un stadion de fotbal, dupa ce m-am obisnuit cu  semiobscuritatea sparta de luminile  albastre care sclipeau ici si colo, printre fotolii si canapele, printre masute si rafturile cu sticle multicolore ale barului care se ghicea undeva, in departare, mi-am recuperat sotia si am pornit spre zona lifturilor. Un amploiat ne-a ghicit ca nu suntem de-ai casei si ne-a intrebat, amabil, unde vrem sa ajungem. Cum unde? La resturant. Vazandu-l usor nedumerit, mi-am adus aminte ca amicul meu, doctorul, ai carui oaspeti aveam sa fim, de obicei zgarcit in explicatii, ne-a spus parca ceva in plus. Sala „Atlas”. Si atunci am fost condusi spre unul din numeroasele lifturi cu usi de sticla incasabila, in care te puteai oglindi inainte de a urca intr-unul din ele. Am apasat pe butonul aceluia care urma sa ne duca la mezanin.
Usile s-au deschis, am pasit inauntru pe o podea luminata de zeci de becuri care aducea cu un cer instelat. N-am simtit nici o miscare, dar in clipa in care usile s-au deschis din nou, am patruns intr-un hol imens si am inceput sa pasesc cu prudenta pe placile lucioase de marmura. In stanga, jos, se vedea piscina albastra, cu sali de fitness si multe altele. Dar noi cautam sala „Atlas”. Am sosit printre primii, am fost condusi la una dintre mesele rotunde rezervata pentru oaspetii amicului meu, doctorul.
Sa pomenesc despre sala mare – sala care putea deveni intima prin coborarea, din tavanul captusit ca o plapuma, a unor ziduri? Despre fetele de masa imaculate, despre sticlele de suc sau vin, despre farfuriile cu gustari dintre cele mai felurite? Despre chelnerii tineri, baieti si fete, imbracati intr-un soi de tunici, care iti ghiceau dorintele doar din priviri?
Localul s-a umplut treptat, nu toti oamenii erau tineri, dar in jurul mesei noastre, sarbatorind cei 48 de ani de la casatoria amicului meu, doctorul, se aflau 10 persoane, in majoritate cupluri casatorite , pe care ii stiam de ani de zile. Ce folos de gustarile imbietoare, de felurile de mancare deosebite? Ne uitam unii la altii, glumeam, ne uram sanatate si ani multi si imbelsugati.
Cat de multi? Acum, noi cei zece, aveam impreuna in jur de 800 de ani. Unul fusese un regizor cunoscut, altul inginer, unul suferea de diabet, pe altul il supara inima, unul calatorise in toata lumea si mai calatorea si acum, altul isi schimba pasaportul la fiecare cinci ani,  dar nu avea curajul sa plece nici pana la Russe… se minunau functionarii de la serviciul pasapoarte ca nu gasesc nici o viza in actele lui! Altul n-avea copii, asa a fost sa fie, altul avea unul plecat in SUA care uitase sa ureze parintilor cele cuvenite de ziua lor.
Trecuse de miezul noptii, cavalerii osteniti din jurul mesei rotunde se ridicau sa plece, din nou strabateam holurile somptuoase., urcam in lifturile cu podelele de sticla luminate de beculete care te faceau sa crezi ca pasesti pe un cer instelat. Afara, pe peronul luminat al hotelului, portarii actioneaza celularele si cheama taxiurile, ne urcam in ele, noaptea, monumentele,  cladirile vechi si noi ale Bucurestiului sunt feeric luminate.
Stiu, sunt metropole in lume cu adevarat scaldate in lumini, dupa cum stiu ca in Bucurestiul nostru mai sunt multe strazi prost pietruite, bulevarde cu gropi si canale care adapostesc oameni ai strazii,  politicieni fara scupule care fac deliciul unor televiziuni si ziare, atunci cand se balacaresc reciproc. Cunosc toate astea si multe altele, dar exista, incep sa existe si restaurante in care m-a invitat amicul meu, doctorul, alaturi de camine de batrani care sunt vizitate numai de sarbatori sau inainte de alegeri, scoli si spitale aflate in suferinta.
Stiu, dar nu mi-am pierdut optimismul. Am construit si cand ne-a fost greu. Generatia mea a crezut intr-un sistem falimentar. Dar am si lasat cate ceva in urma noastra .E randul altor generatii. Romania nu mai este singura, eu cred in proiectul Europa.
Nicolae Holban

2 Răspunsuri to “800 DE ANI IN JURUL UNEI MESE ROTUNDE (2)”

  1. rivkahl Says:

    nu-mi pot explica dece nu se mai afla comentari din trecut.
    probabil ca dupa o perioada se sterg automat.
    daca crezi in proiectul europa inseamna ca ai un optimizm deosebit si ai uitat istoria care a aratat ca la nevoie te bazezi pe tine insusi. se poate baza numai cand interesele ambelor se completeaza.
    azi am vazut in film care arata ce pot sa faca calculatoarele’sa anuleze un om ‘sa ramana necunoscut de nimeni si asta din greseala unui calculator si nimic nu poate sa-l readuca.asa ca si entuziasmul pentru anumite tehnologi trebuie sa fie moderat si verificat.
    apropo ,a fost la voi si cantaret italian cotogno.nu mai e loc

  2. holban08 Says:

    Stimata Rivkahl.iti multumesc pentru regularitatea vizitelor in blog gul meu.Optimismul de care ma „acuzi”mi-a slujit de multe ori in viata pentru a iesi din situatii dificile,Speranta moare ultima ,nu asa se spune?De data asta,optimismul se bazeaza pe logica,Europa nu este un comglomerat de state,ci o comunitate de natiuni care isi pastreaza identitatea si, fiecare in parte , isi aduce contributia la bunastarea tuturor.Ce s-ar fi intamplat in situatia impasului financiar de azi, in conditiile globalizarii economiei,daca fiecare tara ar fi fost nevoita sa se descurce singura?
    In ceea ce priveste calculatoarele,iti dau dreptate.Si eu ma gandesc ce s-ar petrece daca am asista la o „revolta”a acestora?Dar asta tine de filme s. f. ! Unealta nascocita cu milioane si milioane de ani in urma prin slefuirea pietrei-unealta-(s i arma )a dus la progresul omenirii.Ca si descoperirea rotii,de exemplu.Computerul ne-a ajutat sa ajungem pe luna,maine vom cobori pe Marte,probabil ca ne va sprijini,atunci cand Soarele se va raci,ca intreaga noastra planeta sa „emigreze”in unvers in cautarea unui alt Soare !
    Sa fim moderati,sa verificam,dar sa nu ne pierdem optimismul,,,Cu respect,
    Nicolae Holban

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: