O AVENTURA LA TEATRU

Aflata in vizita in Romania, fetita unor prieteni care au plecat in Israel acum vreo cinci decenii, dupa un periplu reusit la manastirile din Bucovina, a stat cateva zile la noi. Fetita are acum , probabil, vreo 60 de ani, este mama a patru fete si bunica a noua nepoti. Exprimandu-si dorinta sa vada un spectacol la teatru, am avut sansa sa gasesc intelegere la ” Nottara” . In saptamana aceea sarbatorindu-se „Zilele Bucurestiului” ,  teatrele -prinse in acest program- nu mai aveau bilete disponibile.

Era intr-o vineri seara, in una din ultimele zile caniculare din acest septembrie capricios. Vazand-o pe musafira noastra ca isi scoate din valiza o fusta lunga, neagra si o bluza pe care n-o porti decat in ocazii speciale, m-am hotarit, sub privirile critice ale sotiei mele, sa imbrac o camasa alba care imi cam scotea in evidenta pantecul mai rotunjor si un costum in dungulite, maro, pe care deasemenea nu-l mai imbracasem de cativa ani. Si cravata, bineinteles. Asa incotosmanat, am urcat, galant, cucoanele in taxiul comandat la societatea al carui client fidel am devenit, de cand urcatul intr-un autobuz imi cam da fiori, scara acestuia fiind cam inaltuta pentru picioarele mele, chiar ajutate de frumosul baston de bambus, mostenit de la tatal meu.

La teatru am ajuns cu aproape un ceas mai devreme. Si bine am facut, deoarece si aici, ca in mai toate institutiile statului, lipsa de comunicare creeaza- cum se spune cu delicatete-disfunctionalitati. Pe scurt, intre secretariatul teatrului, agentia aflata la doi pasi unde urma sa ma astepte biletele si simpaticele doamne de la intarea in sala de spectacol- care  priveau usor uluite tinuta mea simandicoasa- se produsese un scurt circuit . In fine, lucrurile s-au lamurit, am acceptat scuzele de rigoare si am coborit cu grija scarile care duceau in sala-studio „Gheorghe Constantin” . Am privit in jur, oarecum stanjenit, cu poate cateva exceptii spectatorii erau toti tineri, imbracati in tinute lejere, cu nelipsitii blugi pe care ii trageau pe picior probabil cu ajutorul limbii de pantof. Cred ca li se parea ca fac si eu parte din spectacol, abia dupa ce mi-am scos haina in care aproape ma sufocam si am pus-o pe speteaza scaunului, am scapat de privirile curioase.

Se juca „Doi pe o banca” de Alexandr Ghelmancu. O comedie in care Emil Hossu si Catrinel Dumitrescu realizau un bun spectacol, cu replici des aplaudate  si rasete pline de voiosie. M-am bucurat sincer,  o sala plina de spectaori in majoritate tineri, veniti sa vada o piesa in care actorii nu zbierau, nu umblau goi pe scena, nu alergau si nu se bataiau scotand nori de praf de pe batranele scanduri, ma facea sa ma gandesc la timpurile normale in care teatrul facea parte dintr-o viata normala. Nu, nu  nostalgia era sentimentul care m-a cuprins. Actiunea acestei tragi-comedii- asi indrazni s-o numesc astfel-  se petrecea intr-un orasel oarcare din vechea Rusie Sovietica. Si viata prafuita semana al dracului de bine cu viata de la noi. Viata de care nu mi-e dor,  o viata monotona, in care in vizite la mese cu diferite ocazii se vorbea despre” cozi”, despre ce s-a mai „bagat ” la un magazin sau altul, despre casete video „pirat” pe care le vizionai intr-o noapte ca sa ajunga repede la altcineva care urma sa-ti imprumute alte casete, mese in care bancurile cu Bula, mai mult sau mai putin politice erau la ordinea zilei.

Aflat intr-o sala de teatru in mijlocul unor tineri care au preferat ca- intr-o  vineri, in ajunul zilelor de veekend, sa vada un spectacol in loc sa umple discotecile, „Domnul Goe al zilelor noastre”- despre care am scris saptamana trecuta- nu poate fi totusi socotit un prototip. Desi..

IN URMA CU DOUA-TREI SAPTAMANI -dupa cum s-a relatat pe larg in media noastra- UN BAIAT DE VREO 13 ANI SI-A UCIS MAMA CU LOVITURI DE CIOCAN IN CAP ! ACUM DOUA SAU TREI  ZILE, UN COPIL DE 6 ANI SI-A INJUNGHIAT FRATELE CARE AVEA 8 ANI- DUPA O CEARTA LEGATA DE NISTE NUCI…A INNEBUNIT LUMEA SAU TOTI ACESTI COPII SUNT ZDRUNCINATI DE CEEA CE VAD SI AUD LA TV ORI PE INTERNET?

NU POT CREDE CA IN JURUL NOSTRU CRESC ASMENEA MICI MONSTRI, AICI NU MAI E VORBA DE DOMNI GOE , CI DE O SOCIETATE PROFUND VICIATA.SI NU NUMAI IN TARA NOASTRA. OARE ACOLO AM AJUNS ?

SA NE TINEM DE PRIETENI, ZIC SI EU, PARAFRAZANDU-L PE UN NEFERICIT PRESEDINTE AL REPUBLICII “SURORI”MOLDOVA, PRIN ANII `90. ADICA SA NE GANDIM LA VIITOR CU LUCIDITATE, DAR SI CU SPERANTA. CE VA FI SA FIE, VA FI, LUMEA NU A FOST CREATA INTR-O ZI, DAR NICI NU VA PIERI INTR-O SINGURA ZI !

Mai e ceva de adaugat? In rest, sa auzim numai de bine !

Nicolae Holban

3 Răspunsuri to “O AVENTURA LA TEATRU”

  1. Elena Says:

    Sunt si eu o mare iubitoare de teatru.Am văzut teatru adevărat si sub vechiul regim,când un spectacol bun era ca o rază de soare printre norii existentei cotidiene;am văzut teatru si după schimbarea de regim.Nu cu mult timp în urmă mergeam săptămânal si ajunsesem să văd toate spectacolele,,Nationalului,,.Întotdeauna am văzut în sală foarte mult tineret.Există tineri si tineri;unii formati în medii mai putin prielnice pentru a se creea nevoia spirituală de cunoastere si însusire a frumosului sub orice formă,din cultură, din artă ,si acestia vor lua,în cel mai bun caz,drumul discotecilor,sau se vor delecta cu manele,iar în cel mai rău caz vor comite faptele reprobabile despre care amintiti în finalul tabletei dvs.Dar,sunt convinsă,există marea parte a tineretului care merge pe un drum corect,care învată si munceste pentru a-si croi un drum în viată,si care stie să se si destindă,să-si îmbogătească spiritul,să aspire ceeace poate oferi frumos viata.Chiar dacă noi cei mai în vârstă,obisnuiti cu o tinută mai sobră în astfel de ocazii,ne simtim priviti la un moment dat cu oarecare curiozitate de cei tineri,care au o tinută sportivă,mai lejeră,să fim îngăduitori si să ne bucurăm că îi întâlnim la teatru.Gânduri bune pentru cei ce scriu în această pagină. Elena.

  2. Nicolae Holban Says:

    AI DREPTATE, DRAGA ELENA, TREBUIE SA FIM INGADUIORI CU CEI TINERI. DAR MA DOARE INDOLENTA UNORA, MA SUPARA DORINTA ALTORA DE A URCA RAPID IN CARIARA, DE A AGONISI URGENT SI MASINA, SI CASA, DE A VEDEA CAT MAI MULTE TARI STRAINE, FARA A CUNOASTE CEVA MAI MULT DIN TARA LOR DECAT LITORALUL SI VALEA PRAHOVEI.

    IN FINE, PREZENTA TINERILOR LA SPECTACOLE BUNE ESTE UN SEMNAL DE SPERANTA…ASA SA FIE, ORICUM AL LOR E VIITORUL. IN DEFINIV,ASA CUM ITI ASTERNI, ASA DORMI…

    SAU, ALTFEL SPUS, ASA VEI TRAI.

    Nicolae Holban

  3. alma Says:

    Draga Nae, mi-a luat timp sa comentez la aceasta tableta,fiindca fiind”fetita” pe care o pomenesti,m-am simtit”inauntru’ si mi s-a parut bizar sa comentez”din afara”.Totusi am citeva cuvinte de spus despre teatru. Teatrul a fost prima manifestare culturala in istoria omenirii si , dupa parerea mea, va continua a fi unul din stilpii civilizatiei umane, cit timp aceasta va exista.Teatrul, in toate formele, in toate limbile, in toate erele, reprezinta conditia umana, oglindeste firea de baza a omului, ca individ, si ca parte dintr-un grup. si noua, oamenilor, ne place sa ne privim in oglinda, chiar atunci cind nu ne recunoastem! Personal, inca din copilarie am adorat teatrul si cind vad o pisa buna, bine regizata, bine interpretata, ca cea pe care am vazut-o la teatrul Nottara, ma simt mai bogata sufleteste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: