NINGE PESTE ABSURDISTAN

Elena-nu, nu Udrea a lui Cocos !- o corespondenta harnica si spirituala a blogului meu, care si-a descoperit in anii de pensie harul de a scrie poezii pline de farmec, triste si oarecum nostalgice pentru tineretea ramasa in urma- a marturisit ca  tot ceea ce se intampla in tara noastra in aceste zile, o fac sa creada ca traieste pe un taram numit ABSURDISTAM. Inclin sa-i dau dreptate. Nu, nu ma voi referi la  viata politica, nu vreau sa contribui la perpetuarea campaniei electorale , un fel de „specialitate a casei ” a tuturor politicienilor, invingatori si invinsi deopotriva, indiferent de culoarea ideologiei lor.

Acum, cand scriu aceste randuri, uitandu-ma pe geam, constat ca s-a oprit ninsoarea. Cel putin aici, in Bucuresti. E un spectacol feeric, crengile pomilor acoperiti de nea nu se misca, e si un brad in gradina din fata blocului, totul miroase a pace, a sarbatoare, a Craciun. S-ar putea ca in alte zone ale tarii sa mai ninga sau chiar sa viscoleasca, va voi anunta un lucru care s-ar putea sa-i uluiasca pe aceia care sunt platiti sa vegheze la bunul nostru trai, ne aflam dincolo de mijlocul lunii decembrie, in plina iarna. Si daca pe autostrada ce duce spre Constanta- botezata poetic „autostrada Soarelui”, intocmai aceleea din tara -sora Italia care duce spre mereu insoritul Neapole- viscolul a facut prapad, asta nu trebuia sa ne mire. Inca de acum  2001  ani, marele poet Ovidiu, trimis in exil in salbaticul Tomis, se plangea de urgiile iernii de pe tarmul Pontului Euxin.

Sa ninga, inca mai trebuie zapada, e de parere Florina, doamna care ne aduce in fiece saptamana laptele, indiferent daca e canicula sau ger, daca ploua sau viscoleste. Dar se pare ca nu de aceeasi parere sunt nu numai numerosi edili, ci si reporterii care infrunta vitejeste rafalele de vant de pe soselele unde sute de masini, de la autoturisme si impozante  TIR-uri stau blocate in nameti, unele si cu rotile in sus. E drept, traim intr-o tara libera, libertatea de opinii e asigurata de Constitutie, dar putem sa ne opunem legilor naturii? Vara sunt si perioade de canicula si ploi torentiale, iarna e ger, ninge si viscoleste.

Asemenea zapezi, prapad facut de viscol si  de vijelii puternice, am vazut  pe canalele de stiri care aratau imagini de cosmar de pe mandrele autostrazi din occident, lungi siruri de masini de tot felul blocate sau chiar rasturnate. Cine se incumeta sa plece la drum in zile de iarna, fie ca are treburi care nu sufera amanare, fie ca are fire de aventurier, trebuie sa stie ce riscuri isi asuma. Dar acolo lucrurile reveneau rapid in normal, intrau in functiune utilajele pregatite din vreme, autoritatile inteveneau prompt, fara ca un premier picat de parlament, interimar si apoi iar desemnat de un presedinte orgolios, sa-si umfle muschii si sa ameninte in stanga si dreapta :”Nu mai vreau sa aud ca nu se iau masurile necesare!”

A auzit sau nu, dar haosul provocat de ninsoare, tot nu s-a potolit nici acum. S-au inchis drumuri nationale, s-au inchis si cele doua asa zise autostrazi. Mi-au venit in minte vilele cele mandre ale osenilor, sufrageriile mari deschise doar pentru televiziune, in rest oamenii stand laolalta tot in bucatarie, aprinzand focul intr-o singura soba. Ma gandesc ca n-ar fi rau ca primariile, prefecturile, institutiile cu multe initiale destinate situatiilor de urgenta sa fie dotate, pe langa calculatoare- care, din pacate, sunt uneori doar obiecte de decor,  cei in cauza avand inca nevoie sa fie ” alfabetizati” in folosirea lor- cu banalele calendare  din care sa fia rupte, zilnic, cate o fila, astfel ca luna decembrie sa fie vizibila si pentru aceia carora codurile galbene, de avertizare, nu le spun nimic. Si, ca sa fiu drept, n-ar trebui ca si soferii care , plini de indignare, scot capetele pe geamurile portierelor din masinile inzapezite, criticand cu vehementa autoritatile, sa aiba si ei elegantele autoturisme sau grelele TIR-uri pregatite pentru iarna din vreme?

Ninge peste Romania? Iertate sa-mi fie vorbele, mai degraba cred ca ninge peste ABSURDISTAN !

In rest, sa auzim numai de bine !

Nicolae Holban

4 Răspunsuri to “NINGE PESTE ABSURDISTAN”

  1. Elena Says:

    Numele,,de alint,,al,, tărisoarei,, noastre,pe care văd că l-ati adoptat:ABSURDISTAN,îi vine ca o mănusă.Căci în care realitate,,neabsurdă,, feeria unui anotimp care,e drept,nu-i ca vara(vorba unui priceput si întelept filozof-care,de fapt deplânge inflatia de filozofi provocată de scoală în detrimentul ospătarilor(de exemplu)-deci,feeria acestui anotimp se transformă în cosmar,în care realitate?Evident în cea a absurdului,care,spre ghinionul nostru,este realitatea românească a zilelor noastre.Apropo de absurd,azi am trăit unul dintre cele mai ciudate deja-vu-uri:înscăunarea unui nou guvern vechi,ceva care s-ar putea traduce astfel: LA MEME JANETTE!În rest,să asteptăm anotimpul care nu-i ca iarna,cu speranta că se va mai pierde ceva din absurd.Gânduri bune,Elena.

  2. Nicolae Holban Says:

    STIMATA ELENA, CA DE OBICEI, COMENTARIUL D-TALE IMI FACE MULTA PLACERE. ESTE CA O COMPLETARE PLINA DE DUH LA O TABLETA CARE SE VREA A FI UNA DE RASU-PLANSU`- VORBA LUI NICHITA STANESCU- CEL PE NEDREPT UITAT, CA ATATI ALTI POETI MAI MULT DECAT REMARCABILI PE CARE IA DAT NEAMUL NOSTRU. MODESTIA DUMITALE PROVERBIALA A TRECUT REPEDE PESTE „NASUL” CARE A BOTEZAT TARISOARA NOASRA, CU AMARA DURERE SI REGRET, A B S U R D I S T A N.

    SPER CA NU AI LUAT IN NUME SE RAU CA M-AM FOLOSIT DE ACEASTA DENUMIRE CAR ITI APARTINE, DESI UN BUN PRIETEN AL MEU SPUNE CA L-A MAI AUZIT UNDEVA….ASA O FI, DAR EU DE LA D-TA L-AM ADOPTAT.

    UN AN BUN, CU SANATATE SI BUCURII
    Nicolae Holban

  3. Elena Says:

    Lumea este mică si Nimic nu este întâmplator sunt două,,ziceri,,care îmi vin în minte,apropo de,,paternitatea ABSURDISTANULUI,,.Dacă stăm să ne gândim bine,cam tot ce rostim nu este exclus să ne fi trecut cândva pe la ureche.Indiferent cum am ajuns la acest cuvânt,sau mai bine zis cum a ajuns el la mine,vi-l împrumut cu generozitate,dacă-mi permiteti o glumă.Aceleasi bune urări si pentru dvs. Elena.

  4. Anonim Says:

    […] Elena on NINGE PESTE ABSURDISTAN […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: