TIPETE PE STICLA

Am sperat ca- odata campania electorala incheiata, una dintr-un lung sir de asemenea „spectacole” in ultimii doi-trei ani din tara noastra- telejurnalele vor deveni mai normale, vestile, bune sau rele din viata  de zi cu zi,  comentariile jurnalistilor, analistilor, politicienilor vor fi mai calme si civilizate. Cu rare exceptii, principalele canale de stiri TV se comporta de parca ar astepta,  in fiece clipa, catastrofe peste catastrofe. Se cauta samanta de scandal cu orice prilej, moderatorii pun intrebari provocatoare, menite,  chipurile, sa scoata la iveala cine stie ce dedesubturi malefice.

In PSD, bunaoara, ca in orice partid mare care a pierdut „la mustata” o victorie importanta- postul de Presedinte al Romaniei pentru leaderul sau- sunt framantari firesti, se pregateste un Congres in primavara, vor avea loc schimbari, fara indoiala. Dupa parerea mea, nefericitul Mircea Gioana- care si-a dat cu stangul in dreptul in saptamana hotaratoare dinintea turului decisiv, facand o vizita nocturna unui „mogul” basescian , dupa ce a vrut sa-si arate muschii intr-un oras ca Timisoara, urbe care nu-i are la inima pe urmasii domnului Ion Iliescu- in loc sa-si dea demisia – cum se intampla in Occident dupa asemenea ispravi, sau macar sa-si depuna mandatul si sa lase forurile de conducere sa decida- se zbate aproape singur impotriva tuturor. Ba, colac peste pupaza, cade in cursa siretului Viorel Hrebenciuc- care lanseaza la un talk-show nu stiu ce poveste despre „raze violete” (?) care l-au tulburat in timpul confruntarii televizate cu Basescu – si declara si domnia sa ca este victima unei ” energii malefice” (?) lansate de un individ misterios aflat mereu in preajma adversarului sau in competitia prezidentiala.

Nici ca se mai putea subiect mai bun pentru amatorii de scandaluri. Pe drept cuvant, sa-l auzi pe cel care putea fi Presedintele Romaniei, actualmente al doilea om in stat ca leader al Senatului, vorbind cu seriozitate despre un fenomen paranormal  ca fiind vinovat de pierderea alegerilor, e de-a dreptul o mana cereasca. Si dai si lupta! Apar oameni, despre care n-ai auzit pana acum, specialisti in acest domeniu, ba si jurnalisti si politicieni priceputi in tot si toate, dandu-si cu parerea, pro si contra, strigand unii la altii, acoperindu-si reciproc vorbele, intr-o larma si voiosie generala.

Cutremurul din Haiti, scenele zguduitoare ale oamenilor scosi, ca prin miracol de sub daramaturi, ale supravietuitorilor care se bat pentru o bucata de paine; mama care si-a ucis cei doi copii si apoi s-a sinucis; tanara de 16 ani care si-a luat zilele din dragoste pentru un profesor alcoolic; adolescentii care au preferat moartea, atunci cand parintii, ingroziti de notele proaste din catalog, le-au interzis accesul la calculator; dementul care si-a ucis sotia si a ingropat-o in propria casa; militarul care l-a omorat pe seful de post, apoi a furat 12 arme si 200 cartuse, le-a ascuns in podul unei case parasite , dupa care s-a impuscat in cap; adoledcentul care a bagat de zeci de ori cutitul in mama adoptiva care a refuzat sa-i mai achite abonamentul la internet, stiri cutremuratoare sunt aproape expediate pe cele doua canale specializate TV, pentru a lasa loc editiilor speciale in care sa se comenteze in fel si chip „atacul violet” la care a fost supus Mircea Gioana ! Mai mult, s-ar parea ca telespectatorii nu sunt ingrijorati  numai de cresterea somajului, de inghetarea salariilor si pensiilor, ci si de cine va fi noul presedinte al PSD !Nu mai pot domi de grija asta ! Altfel nu-mi imaginez zarva creata , numele mai vechilor sau mai noilor posibili candidati la sefia acestui partid, vehiculate zi si noapte. Si nu oricum, ci – asa cum am mai spus-o- insotite de vorbe rastite, de intrebari fara cap si fara coada ale unor moderatori care doresc, zor-nevoie, sa cunoasca de pe acum pe fericitul care  il va inlocui pe ghinionistul si finul diplomat, lovit de maleficele fenomene paranormale.

Tipete pe sticla televizoarelor. Mai are cineva timp, dintre guvernanti, dintre politicieni in general, sa auda strigatele milioanelor de oameni care traiesc in tara noastra sub limita admisa de saracie acum, cand iarna abia isi arata coltii?

In rest, sa auzim numai de bine !

Nicolae Holban



4 Răspunsuri to “TIPETE PE STICLA”

  1. Elena Says:

    Gândindu-mă la presă,fie că este vorba despre ziare-pe care nu le prea mai citesc-fie că este vorba despre emisiunile de stiri ale televiziunilor,la care mai privesc pentru o minimă informare,mă încearcă niste păreri contradictorii.Pe de o parte există,as putea spune,obligativitatea de a fi un om în permanentă informat si în consecintă trebuie să recurgi la presă,asa cum este ea,fiind totusi unica posibilitate de cunoastere a ceeace se întâmplă în viata cetătii(si sunt atâtea lucruri care se răsfrâng asupra vietii si mai ales a calitătii ei).Pe de altă parte este senzatia,de bun simt as zice,că presa noastră este de o calitate îndoelnică de multe ori-unele canale excelează cvasipermanent în a ne duce în derizoriu,sau în a ne prezenta stiri care pur si simplu ne lezează.Si tocmai această latură care îmbracă deseori haina prostului gust,a violentei verbale si a stridentei si care,din nefericire prinde încă la un număr foarte mare de indivizi,umflă aceste canale de informatii ca pe niste gogosi numai bune de servit pe fondul unei educatii încă deficitare-realitate a acestui moment.În ceeace priveste amestecul nemiscibil si neavenit-în lipsa unor date certe-dintre politică si paranormal,acesta nu face decât să discrediteze si politica dar si paranormalul despre care se poate discuta în mod cât se poate de serios,dar în alt context si cu alti interlocutori.Referindu-mă în final la titlul pe care autorul nostru îl dă pastilei din această săptămână,cred că ar trebui,fie să ne obisnuim cu aceste ingrediente,luându-le ca pe un zgomot de fond,fie,dacă avem puterea de a pătrunde în mediile în care acestea se emit,să le minăm din interior.Evident,vise,vise……Gânduri bune! Elena.

  2. Nicolae Holban Says:

    DRAGA ELENA, COMENTARIUL PE CARE L-AI TRIMIS SAPTAMANA ACEASTA M-A DESCUMPANIT. EU , IN TABLETA MEA, M-AM MARGINIT SA CRITIC CANALELE DE STIRI TV CARE, IN GOANA DUPA SENZATIONAL, MARGINEAZA INTR-UN FEL INFORMATIA, ALERGAND, CU SPRIJINUL UNOR JURNALISTI SI POLITICIENI „ATOTSTIUTORI” , DUPA VESTI ABRACADABRANTE. MODUL IN CARE FAC ACEST LUCRU, TIPAND UNII LA ALTII, ACOPERINDU-SI RECIPROC VOCILE, PANA A NU SE MAI INTELEGE NIMIC, M-A ORIPILAT INDEOSEBI.

    CAT DESPRE FENOMENELE PARANORMALE LUATE IN DERADERE, RECUNOSC CA MA DEPASESC, FENOMENUL ACESTA NU-L CUNOSC „CU CE SE MANANCA” SI , CA ATARE, MI S-A PARUT CA UN INALT DEMNITAR AL STATULUI, FOST CANDIDAT PREZIDENTIAL, NU TREBUIA SA SE FOLOSEASCA DE EL PENTRU A EXPLICA ESECUL SAU IN ALEGERI.

    COMENTARIUL PE CARE L-AI SCRIS ESTE DE-A DREPTUL UN ALT ARTICOL , CARE MERITA UN …COMENTARIU SPECIAL.

    CU STIMA, Nicolae Holban

  3. Elena Says:

    Nu am avut intentia să fac un comentariu care să descumpănească.Ce nu înteleg este faptul că acest comentariu pare alt articol.Toate aspectele la care m-am referit au corespondentă cu cele scrise de dvs.în tableta comentată;poate doar să le fi îmbrăcat eu în prea multe consideratii proprii.Când va mai fi cazul voi fi mai concisă. E.

  4. Nicolae Holban Says:

    DRAGA ELENA, REGRET CA M-ATI INTELES GRESIT. COMENTARIILE DVS. IMI IMBOGATESC BLOGUL. VA ASTEPT CU INTERES INTOTDEAUNA.

    CU STIMA,
    Nicolae Holban

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: