APROPOS DE CRUCEA DOMNULUI LIICEANU

Circula pe internet un articol care face parte dintr-un recent volum al lui Gabriel Liiceanu. „Extremele culinare ale vietii >- frugalitatea si desfrîul – le-am trait în doua ocazii apropiate în timp si într-un mod perfect paradoxal: în anii ’80, cel mai sumar prînz l-am experimentat într-o tara a opulentei (Germania), iar cea mai baroca cina, într-o tara a < mizeriei >  (România).” Savoarea  acestui pamflet am simtit-o cu deosebire intr-un pasaj care mi s-a parut de un comic absolut. „Exista cîteva poze pe care Bernea ni le-a facut, lui Plesu si mie, în cimitirul de la Brad, din profil, stînd jos, rezemati fiecare de-o parte si de alta a unei vechi cruci de piatra. Amîndoi aveam aerul unor oameni rapusi de mîncare, cu burtile profilate în prim-plan. Din poza razbate parca geamatul celor doi, iar în urechi îmi staruie si acum rîsul fericit al lui Horia Bernea, care-si degusta reusita ispravii puse la cale cu atîta drag în cinstea întoarcerii noastre în tara.” Si concluzia , dupa festinul trait la Brad, in casa ospitalierului prieten:”Eram, totuşi, foarte tineri. Nu am altă explicaţie pentru faptul că am rămas vii”.

Ei bine, ceva din „suferintele” domnilor Liiceanu si Plesu le-am simtit si eu in mica mea aventura din vacanta devenita traditie petrecuta la Covasna. Bineinteles, m-am ferit de excesele culinare, pazit cu strasnicie de vigilenta mea consoarta. Doar nu mai aveam de partea noastra tineretea care sa ne ajute sa ramanem in viata dupa pantagruelicele portii de mancare de la restauranul „Ca la mama acasa”- nici o legatura cu lantul de localuri cu acelas nume din Capitala- sau dupa gustoasele pranzuri de la cocheta pensiune „Casa din parc”, stropite cu bere fara alcool, alta bautura nefiind permisa de patronii ingeniosi care se pare ca au biruit in aceste vremuri de recesiune  in „lupta”  cu restaurantele -mamut  traditionale din statiune. Si atunci cand urcam sau coboram cele cateva trepte ale racorosului restaurant  al  pensiunii, sprijinit de tinerele si inimoasele Morgi sau Geogiana de serviciu intr-o zi sau alta, mi-a trecut supararea ca nu au fost montate barele promise inca de anul trecut. Nadajduiesc chiar ca aceste bare nu vor fi puse niciodata.

Si in centrul de fizioterapie „Tonus–plus”, infiintat si condus de un investitor curajos, specialistul Cornel Desaga, in ciuda crizei care a mai rarit numarul pacientilor- Casele de Asigurari Sociale injumatatind plata celor trei prceduri gratuite- si acele sume fiind virate cu intarziere- serviciile nu s-au degradat. Dimpotriva. Nu ma refer la aparatele de ultima generatie, ci si la asistentele pricepute si deosebit de grijulii cu pacientii pe care ii au in grija. Daca unele dintre „Ingerii lui Corneliu ” – cum i-am numit intr-o tableta anul trecut, folosind titlul unui serial de succes au fost nevoite sa paraseasca Centrul, am regasit-o pe Marta- acum devenita asistenta sefa, cu acelas zambet care face gropitele din obraji sa infloreasca si am cunoscut-o pe Jojo, o proaspata absolventa a unei scoli post liseale, o tanara zvelta , inaltuta , gata sa sprijine vreun pacient care avea talentul sa ridice cu papucii pe care ii primea la  intrare coltul unui covor. Si daca aveai sansa ca, atunci cand faceai un tratament, sa ai in fata ta, la numai doi sau trei metri, o tanara protejata de un prosop dar ai carui umeri sidefii sa fie supusi unei proceduri cu ultra sunete, te poti declara multumit. Am botezat-o Mona Lisa, arbora acelas zambet cu al Giocondei pe care am admirat-o acum vreo treizeci de ani la Luvru. Numai ca tabloul era protejat de un geam blindat, dupa ce un descreerat a vandalizat faimoasa opera.Iar acum nu aveam in fata un astfel de geam ! Si iata ca aceasta Mona Lisa de Covasna , studenta in anul intai la Faculatea de Medicina din Targu Mures, mi-a indulcit si „cazna” procedurii la care imi erau supuse picioarele ostenite de ani.

Daca rapidul care m-a adus la Brasov si apoi avea sa ma duca la Bucuresti, cu vagoane elegante si curate a avut o intarzire de un ceas,  apoi la „Tonus-plus” orarul dupa care incepeai fiece tratament, la unul sau altul dintre aparate, era respectat cu sfintenie. Puteai sa-ti potrivesti ceasul, ca odinioara la CFR, nu greseai, sigur!  Nu pot incheia aceste randuri fara sa nu-mi exprim satisfactia pentru felul cum a fost modernizata vila construita de CARP din sectorul 6 – Bucuresti. Am fost cu o echipa de filmare in 1977 cand a avut loc inaugurarea, invitat de presedintele de atunci al Casei, domnul Tatu, acum un venerabil senior de vreo 90 de ani. Imi aduc aminte ca operatorul, filmand de zor, a staruit mai mult pe o tanara frumoasa, care facea oficiul de gazda. Doamna David, si acum frumoasa, devenita directoarea acestei Case a pensionarilor , a reusit, in pofida crizei, gospodarind numai ea stie cum fondurile primite de la Bucuresti, sa transforme vechea cladire intr-un hotel in care fiecare camera are o baie proprie, frigider si televizor. Numai numele a ramas acelas:”Umanitatea”.

Ajuns cu bine acasa, mi-a venit in minte periplul domnului Liiceanu.  Oare cum arata domnia sa, alaturi de bonomul Andrei Plesu, de o parte si de alta a crucii de piatra din vechul cimintir unde l-a pozat prietenul care l-a poftit la o masa  devenita un adevarat festin de cateva zile? Pe domniile lor, daca au ramas in viata, i-a aparat tinertea. Pe mine cine m-a aparat, dupa zilele de vacanta, dupa ce m-am rentors in Bucurestiul care „da in clocot”, sub soarele devenit un adevarat camp de batalie bantuit de explozii, dupa cum m-au incredintat veselele noastre Canale de Stiri TV? Oare in vara viitoare voi merge din nou la Covasna? Cine poate sti…

In rest, sa auzim numai de bine !

Nicolae Holban

Un răspuns to “APROPOS DE CRUCEA DOMNULUI LIICEANU”

  1. evelics Says:

    Anul acesta mie mi-a lăsat un gust uneori amar trecerea prin Covasna.Hoteluri închise,cu ferestre în beznă seara,turisti mai putini ca anul trecut,truditori cu salariul mai mic decât cel minim pe economie,în pofida celor afirmate de BOC-ul aflat(încă)în scaun de prim ministru,mâncare îndoelnică la un restaurat si apoi probleme de sănătate,lipsa unui climat care să te pună în armonie cu natura darnică.Ca de obicei,însă,conditii bune de locuit si tratament făcut cu promptitudine.Să vedem cât vor mai rezista cei care acum încă mai au puterea de a se strădui să creeze aceste conditii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: