JOCUL DE-A VIATA SI DE-A MOARTEA

Amicul meu doctorul nu cred sa-mi fi relatat vreodata despre dramele pe care le-a intalnit in lunga sa cariera. Ce-o fi fost in capul lui ca ieri, la telefonul mobil pe care il foloseste foarte economicos, dupa ce s-a interesat rapid de sanatatea noastra stiind ca ne cam necajeste o parsiva de viroza, mi-a relatat despre disperarea pe care a trait-o un pacient  atunci cand a aflat ca sotia sa, operata la san anul trecut si declarata , dupa biopsie, sanatoasa- adica nodulii extrasi s-au dovedit a fi benigni- la un control de rutina doctorita care i-a facut mamografia a declarat ca e necesar sa-si faca o punctie, apoi se va stabili un tratament sau poate chiar o noua interventie chirurgicala. S-a nimerit ca eu, inainte de a primi acest telefon, sa fiu cufundat in citirea ultimei carti a lui Adrian Paunescu, un roman (!?) pe care l-a scris in 1990 si pe care s-a hotarat sa-l publice la insistenta si cu sprijinul „prietenului sau, la bine si la greu, Marius Tuca”. „Vinovat de iubire”e povestea a doi barbati ce impartasesc un destin comun. Andrei Ionescu, actor si poet renumit, e supus in sanatoriul docorului Ionescu unei terapii prin somn. Pe masura ce doctorul va deveni tot mai interesat si mai dependent de biografia pacientului impartasita prin jurnalul sau- un amestec de un realism grotesc si imagini care se plaseaza intre cartile Sandrei Brown si scene sordide de amor sau momente SF din volume-revolver- doctorul traieste o dedublare a fiintei sale care il duce in pragul nebuniei.

Ei bine, un asemenea  cosmar aveam sa traiesc eu ieri. Eram singur acasa, sotia mea era prin targ- ea face schoping printre tarabele de legume si fructe- in urma ce cateva zile sarbatorisem in doi nunta de diamant. Las`ca ne chinuia un fel de viroza rebela, dar nici n-am prea fi avut cu cine fi impreuna, multi prieteni ai nostri au plecat in lumea umbrelor, cand rasfoiesc agenda telefonica am  impresia ca ma plimb pe aleile unui cimintir- ecumenic asi zice- fiindca am avut amici si ortodoxi, si catolici, si reformati, si de rit mozaic si chiar musuman. Dar iata obiceiul meu sa ma iau cu vorba- sau cu gandul- si sa ma lungesc peste masura, sau poate ca pe rand ce tastez literele care imi apar in fata ochilor, imi dau seama ca m-am inhamat la o povara care imi intrece puterile, traiesc acelas sentiment de dedublare al doctorului din”Vinovat de iubire”, poate cauza e si ziua asta gri de toamna muribunda a carei agonie se prelugeste peste masura ca a unui om in coma care refuza sa moara, sfarsind uneori prin a exaspera nu numai medicii, asistentele si infirmierele care au grija de igiena lui, dar si familia, multa, putina, care a obosit de drumurile dintre spital, unde toti se uita in mana ta si preotul care te avertizeaza ca are si alti enoriasi ce isi asteapta randul.

Mi se parea ca eu eram acela caruia doctorita , la indemnul sotiei, desigur, stiind ca astept acasa infrigurat rezultatul mamografiei, ma apeleaza pe mobilul curajoasei mele iubite, imi spune verzi si uscare, ma lauda pentru nu stiu ce carte pe care am scris-o acum vreo suta de ani si vrea sa o aiba cu autograf, ca totul e in regula numai ca ar fi bine sa vorbesc cu un chirurg care sa-i faca o punctie intr-o zona a sanului unde apare o formatie suspecta, nu e cazul sa ma sperii, poate nu e nimic, poate va fi nevoie doar de un tratament- Doamne, cunosc pe pielea mea ce inseamna asta, sa te afli printre condamnatii ce  amana clipa ce va sa vina. Sau poate va fi nevoie de o noua interventie chirurgicala…Sanisorul ei, spuma laptelui, simt ca-mi pierd mintile, dimineata ii amirasem chipul care arata inca atat de tanar, nebrazdat de ridurile neiertatoare ale anilor, cum isi bea ea laptele, cum arata ea in halatul albastru, un hohot de plans ma ineca, doctorita l-a simtit, cine a spus ca medicii n-au suflet, nu e cazul sa va alarmati, fiti tare, sotia e atat de femecatoare si curajoasa. Cum e posibil, camera se invarteste cu mine, doar biopsia arata acum un an ca nici macar nu e vorba de cancer, sigur, dar intr-un an se pot intampla multe, gandti-va ca in Coreea e acum razboi, ce imi pasa de Coreea, nu stiu despre ce Coree e vorba, voi vorbi, sigur ca voi vorbi, cu cine sa vorbesc, maine- poimaine e Craciunul, voi mai avea putere sa supravietiuesc spaimelor ca acelea de anul trecut, in aceeasi perioada?

Amicul meu doctorul mi-a spus ca cei doi soti, fara a fi avuti, isi pot permite vizite la clinici private, analizele li se fac acasa, medicamentele si le pot procura, indiferent cat costa, ba, daca va fi cazul, vor putea pleca si la Viena, la un spital unde se gasesc aparate performante si specialisti remarcabili, unii chiar romani goniti de mizeria salariilor ciuntite de acasa. Tremuram cuprins parca de friguri, nu mai eram sigur daca e vis sau realitate, nu mai era vorba de imaginatie, de o stranie dedublare a personalitatii, eram chiar convins ca mie mi se intampla toate astea, mie si curajoasei mele sotii care anul trecut, inainte de operatie a semnat formularele care i s-au dat, da, daca va fi nevoie, sa se taie cat trebuie, din fericire nu a fost necesar,  nebun de fericire am trimis e-mailuri la toate adresele de pe internet pe care la cunosteam , multi s-au bucurat, unii chiar m-au felicitat.

Asadar, familia aceea are posibilitatea sa treaca si prin aceasta noua incercare. Simteam ca ma doare sufletul, ma dureau si oasele, totul frigea, mi-am amintit de imaginile pe care le vad zilnic la televizor, la spitalele noastre cu peretii coscoviti, la bolnavii care privesc cum gandacii misuna peste tot, la lipsa celor mai banale medicamente, la pacientii a caror operatii sunt amanate la sfantul Asteapta.Ba chiar si la spitalele care au fost renovate, au aparate performante, dar lipsa medicilor, a specialistilor care sa le poata manevra,  le-au transformat in moblier la fel ca si usile glisante cu geamuri termopan. Medicii, asistentele care au mai ramas, unii chiar din patriotism, altii fiindca au parinti batrani sau copii mici ori liceeni, incearca sa faca tot ce pot. Dar cum sa ceri unui bolnav batran si sarac sa cumpere pana si vata sau banalele bandaje, ca sa nu mai vorbim de medicamentele scumpe. Sa vezi cum oamenii sunt trecuti pe liste de programari pentru analize tocmai in martie sau aprilie 2011, pare ceva de domeniul fanteziei.

„Vinovat de iubire.” Multi, prea multi oameni sunt acum vinovati in aceasta toamna ciudata, toamna muribunda dupa legea firii dar care se incapataneaza sa traiasca, sa treaca peste iarna care se anunta infricosatoare direct in primavara, sunt vinovati de disperare si durere, de asteptare si resemnare, de revolta si pasivitate, de incapatanare si neputinta. Sunt constient ca vinovata e si criza mai mult sau mai putin globala. Dar sa ai „norocul” ca in asemenea ceasuri de cumpana sa ai in fruntea tarii oameni incompetenti, birocrati si corupti, este tot ce poate fi mai rau. Se pare ca Presdintele si-a schimbat sloganul. De curand a glasuit pe un post de televiziune ca cei care vor SA TRAIASCA BINE, TREBUIE SA MUNCEASCA BINE ! Suna frumos si corect. Dar cei care nu au unde munci, sutele de mii de someri sau cei batrani si bolnavi care nu mai pot munci? Ei vor trebui SA TRAIASCA MAI PUTIN BINE ! Asa si fac, numai ca unii, si nu putini, nu se multumesc cu atat, mor si gata! Si daca vad ca moartea izbavitoare intarzie, ei, ai dracului, se si sinucid. Si nu oricum, ci in copacii din padure, in vazul lumii cum s-ar zice. Sau se arunca in apele adanci si repezi, de-i gasesc bietii jandarmi peste zile si chiar saptamani, la zeci de kilometri de casa.

Daca va fi sa intre in istorie, acest Traian, in cele cateva randuri de manual, va fi numit nu presedinte-jucator- cum ii place sa-si zica- ci PRESEDINTE- SCANDAL, presedintele care, in vremuri de restriste, a fracturat societatea, i-a invajbit pe tineri cu batranii, pe intelectuali cu munitori, pe intelectali intre ei, a luat oamenilor speranta, i-a facut VINOVATI DE DESNADEJDE.

Amicul meu doctorul mi-a relatat si finalul ceasurilor de groaza traite de cei doi soti. Doctorita care a operat-o pe sotia lui, dupa ce a vazut mamografia, a mai chemat o doctorita, i-au mai facut o ecografie pe formatiunea suspectata si au ajuns la concluzia ca nici vorba nu poate fi vorba  de punctie sau de interventie chirurgicala, concluzie pe care au scris-o in foaia de vizita si au parafat-o. Ba doctorita ia dat un telefon sotului pierit de durere :”Am auzit ca erai gata sa pleci la Viena sa-ti operezi sotia. Daca tot ai avut intentia asta, te sfatuiesc sa pleci de sarbatori in plimbare. Si pregateste sticla de sampanie, vine acum doamna acasa, ciocniti un pahar, meritati pentru a alunga gandurile negre care v-au bantuit.” Cica sotul, om in varsta si prapastios din cale afara, emotionat si perzandu-se cu firea, a dat sa hohoteasca din nou in plans si a bolborosit:”Va sarut picioarele, doamna doctor, pentru vestea pe care mi-ati dat-o !”

Adica de ce picioarele? Credeti si voi ce vreti. In ceea ce ma priveste, cand a sunat sotia la usa, m-am rupt din dedublarea in care cazusem si nici n-am apucat sa desfac cele trei incuietori ca am si anuntat-o ca pun in  congelator sticla de sampanie pe care o pregatisem la gandul ca ne va calca cineva pragul in ziua cand implineam 60 de ani de la casatorie. Olteanca mea, pragmatica, mi-a taiat elanul. „Ce ti-a venit? Mai bine pastreaz-o, o desfacem de Anul Nou. De altfel acum se lasa seara, mai bine iti fac un ceai de tei cu miere.” Asa a si fost , se destramase vraja , dar am simtit si eu imensa bucurie pe care trait-o „tizul” meu in care ma dedublasem. Odineste-te in pace, Poete, cu al tau unic roman(!?) aparut in amurgul vietii tale, „Vinovat de iubire”

In rest, sa auzim numai de bine !

Nicolae Holban

2 Răspunsuri to “JOCUL DE-A VIATA SI DE-A MOARTEA”

  1. Dora Fradis Says:

    Foarte frumos relatat faptul. Cu multa sensibilitate si in acelasi timp cu descrierea disperarii la aflarea unei vesti atat de ingrozitoare. Si apoi, bucuria, cand s-a dovedit ca de fapt era o alarma falsa.
    M-a impresionat foarte mult.
    Dorina

    foarte frumos

  2. evelics Says:

    Am avut timp o viată să citim povesti socante scrise de autori importanti.Am avut timp o viată să trăim drame.Eu m-as lăsa acum mai mult în voia lucrurilor deconectante,as gândi pozitiv în exces,chiar dacă acest mod de a-mi clădi realitatea ar părea putin usuratic.Observati modul optativ,căci în fapt este greu de adoptat un asemenea stil de viată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: