BASESCU SI BOC IROZI AI MILENIULUI 3

„Dupa uciderea sfintilor prunci, al caror numar era paisprezece mii, degraba a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, chiar pe ucigasul acela, pe împaratul Irod, pentru ca a primit amar sfîrsit vietii sale. Sfîntul Teofilact povesteste astfel: “Cuprins fiind de lingoare de diaree, de umflatura picioarelor, de astuparea narilor, de tremurare a tot trupul si de alte boli ascunse, rau si-a lepadat ticalosul sau suflet”. Se mai povesteste si aceasta, ca nu i-a fost lui de ajuns uciderea de prunci din Betleem, ci si dintre cetatenii Ierusalimului, la sfîrsitul sau, pe multi din oamenii cei mai de frunte si mai cinstiti i-a dat mortii: pe Ircan, arhiereul iudeilor l-a omorît, precum si pe toti mai marii preotilor si carturarilor poporului, pe care îi întrebase mai înainte unde are sa se nasca Hristos. Ei îi spusesera ca în Betleemul Iudeii. Pe aceia, mai pe urma, i-a taiat cu sabia.”

Marturisesc cinstit ca nu din Biblie am desprins acest citat, ci din Cartea pe care o citesc mai des cand caut intelepciune, din Google. Si m-a cutremurat sfarsitul cumplit al lui Irod- ucigasul celor 14000 de prunci- si a ciracilor sai. Oare Irozii care stau azi in fruntea tarii noastre, cei care si-au facut cruce cand au fost unsi in diverse demnitati si au jurat cu mana pe Biblie incheind cu cuvintele”Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”, nu s-au cutremurat cand acum, in ajunul Craciunului, chiar si cei care au alta Credinta sarbatoresc intr-un fel nasterea Pruncului, au propus si adoptat nedreapta Lege a concediului maternal? S-au savarsit din viata in chinuri cumplite nu numai Irod, ci si toti cei ce se aflau in jurul lui ca sfetnici. Scrie mai departe in Cartea cea Mare:

„Aceasta s-a facut prin judecata cea dreapta a lui Dumnezeu, pentru ca aceia toti se sfatuira împreuna cu Irod sa omoare pe pruncul Iisus. Deci, împreuna cu Irod si ei rau s-au sfîrsit, precum a zis îngerul catre Iosif în Egipt: Au murit cei ce cautau sufletul Pruncului. Iata ca nu numai singur Irod cauta sa omoare Pruncul, ci si toti cei ce se sfatuisera cu dînsul, mai marii preotilor si carturarilor. Deci, nu numai singur Irod a murit, ci si toti cei ce cautau sufletul Pruncului, acela de la Dumnezeu fiind omorît, iar ei de Irod ucigîndu-se, caruia fiindu-i prieteni, de la el au primit ucidere.”

Dupa ce mai marii „monstruoasei Coalitii” -faurite prin manevre mai mult sau mai putin oculte intr-un Parlament nascut prin vrerea alegatorilor dar masluit prin dezertarea unor deputati intr-un partid -fantoma- s-au incotrat zile intregi asupra unei nastrusnice Legi maternale, intr-o dimineata s-a infiintat „Imparatul” Traian si le-a dat lumina. In aceeasi seara, robotelul Boc a cuvantat pe sticla si a citit o declaratie de presa dupa care a disparut, fara a mai astepta intrebarile ziaristilor care se vor fi nimerit pe acolo. Scurt si cuprinzator. Pruncii nascuti pana acum sau care vor avea sansa sa vada lumina zilei pana la 31 decembrie a.c. vor beneficia de o indemnizatie si de grija mamei aflata intr-un cocediu maternal de doi ani. De la 1 ianuarie 2011, indemnizatia scade simtitor iar concediul maternal platit scade si el la doar 12 luni. Acest concediu mai poate fi prelugit cu un an , dar…fara plata!

Sa se intoarca la munca mamele, ce atata huzureala ! Si pentru prunci se vor construi crese. Vor fi amenajate adaposturi si in spitalele mai mici. De unde bani pentru o asemenea operatiune hotarata pe picior, de unde educatoare, de unde baby- citeri pentru parintii mai instariti, cand abea ar urma sa se infiinteze scoli pentru ele? Nu e greu de inteles ce se va intampla dupa ce aceasta Lege va fi promulgata. Natalitatea- care incepuse ca creasca, va scadea dramatic. Si asa ea nu era stralucita, prognozele aratand ca, in 1950, populatia Romaniei va ajunge la 16 milioane.

Acum doua mii de ani si mai bine, tot intr-un sfarsit de decembrie, Irod a ordonat uciderea pruncilor- 14.000 dupa cum se mentioneaza in Biblie- din groaza ca unul dintre noii nascuti va deveni Imparat in locul sau. Si iata ca un Irod al zilelor noastre, in speranta ca va „recolta bob cu bob” venituri de la o populatie saracita, pentru a scoate tara din criza fara a atenta la averile clientelei politice,  condamna la moarte mii de prunci …nenascuti! Frumoasa si tot mai trupesa blonda Elena Udrea- al carui sot- Cocos pe numele sau- nu da dovada de cine stie ce barbatie, isi da cu parerea ca- daca va fi sa devina mama-  se va intoarce la munca dupa doar trei luni! Insusi Imparatul- infruntand furtunile marilor atunci cand doamna sa traia chinurile facerii- a declarat ca mama copiilor sai s-a intors la munca – coincidenta cu afirmatiile fermecatoarei Elena din Palatul Victoria- tot dupa trei luni.

Iroade, Iroade, mare e  gradina, dar nu te temi de Faptuitorul si de Stapanul ei?

In rest, sa auzim numai de bine !

Nicolae Holban

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: