AM RUPT O FILA DIN CALENDAR…

Am rupt o fila din calendar , gest reflex pe care il fac zilnic. Vineri,6 iunie. Si in clipa cand turnam ceaiul de tei, fireste mi-am adus aminte…6 iunie acum e o zi ca oricare alta , dar atunci, in 1944, insemna inceputul sfarsitului unui razboi in care au pierit zeci de milioane de oameni, sute ade asezari si orase au fost transfomate in ruguri. Nu, nu va fie teama, nu despre lupte si atrocitati voi vorbi acum, nici despre sisteme politice care au transformat lumea in speranta si desnadejde, nimic despre arme si contra arme, despre revolutii si contra revolutii, despre state redesenate pe glob cu gloante si sange intr-o epoca pe care speram a fi a pacii vesnice si prospere, intr-o Europa unita- in care eu cred, desi unii ne privesc cu suspiciune- nimic despre avioane de pasageri transformate de minti bolnave in aeronave de lupta care prabusesc zgarie-norii ca niste cutii de chibrituri si nici despre rachetele “inteligente”care isi aleg tintele si ii invata pe oamenii care scapa cu viata ca trebuie sa traiasca intr-un anume fel.

Nimic despre niste sateni cu degetele deformate de munca invrajbiti unii contra altora in zi de alegeri de catre cei care vor sa transforme islazurile in rezidente urbane aducatoare de venituri pentru cei aflati in umbra… Nu, nimic despre toate astea. 6 iunie 1944, ziua debarcarii fortelor aliate in Normandia. O zi cu adevarat istorica, dar la 6 iunie zi de vara blanda intr-un Bucuresti insorit , stand pe o banca intr-un parculet de langa casa , m-am uitat cu placere la puii de om care isi faceau de lucru pe langa niste aparate amplasate pe locurile lor de joaca. Oare cum au ajuns institutele noastre de statistica la concluzia ca populatia tarii nostre imbatraneste?

Visez sa mai apuc zilele acelea cand- in loc de zanganit de arme, de articole de ziar si emisiuni de televiziune incrancenate sa ma pot bucura de clipe senine si sa salut pe un politician care -in timpul liber- se duce cu copiii la joaca, fara sa fie inconjurat de bodyguarzi si fara sa-mi pese din ce partid face parte.

In rest, sa auzim numai de bine !

Nicolae Holban

Un răspuns to “AM RUPT O FILA DIN CALENDAR…”

  1. evelics Says:

    Fiecare zi evoca amintiri din vremi trecute,
    zi cu zi si an cu an trec in graba peste noi,
    zile bune si frumoase,sau zile cu nori si ploi;
    zilele tristetii noastre le vedem ca pe redute.
    Dar sperantele ne-ajuta sa le trecem,cu rabdare
    si-om trai apoi vazand tot ce ne doream odata:
    ca frumosul si iubirea isi au loc in lumea toata.
    Le-om privi cu-ntelepciune si totala detasare….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: